Cărți, nimic altceva decât cărți. Aliniate pe etajere. În grămezi pe podea. Înghesuite pe cel mai mic colț al mesei. Sunt peste tot. Abia dacă e loc pentru a circula. Tocmai aici, în acest apartament burghez din cel de-al 16 sector al Parisului, Pierre-Emmanuel Dauzat și-a instalat biroul. Aici muncește el în fața calculatorului său, douăsprezece până la paisprezece ore pe zi, citind, traducând și prefațând cărțile altora și scriindu-le pe ale sale. Seara, nu trebuie decât să traverseze strada pentru a ajunge acasă. "Viața mea socială este redusă la minimum", recunoaște el.

La aproape cei 50 de ani, Pierre-Emmanuel Dauzat este unul din traducătorii francezi cei mai solicitați.[...]

Poliglot? Pierre-Emmanuel Dauzat înlătură calificativul cu un gest al mâinii. El nu vorbește niciuna din limbile din care traduce. "Chiar în engleză, sunt incapabil să spun două vorbe, asigură el. În afară de latină și greacă, nu am învățat niciodată o altă limbă străină. Cea mai mare parte a contractelor mele, le-am semnat fără a cunoaște cât de puțin din limba din care urma să traduc. Este suficient ca un editor să mă convingă de interesul pentru o carte, pentru ca eu să accept provocarea. Nu vă puteți imagina în ce stare de tensiune mă aflu când încep să lucrez asupra unui text din care nu înțeleg nimic..."[...]

Metoda sa este mereu aceeași: alergic la gramatică, el preferă să se '"scufunde" în dicționare și în cărțile în ediție bilingvă. În general, el nu citește înainte opera pe care trebuie să o traducă: "Acest lucru este indispensabil pentru a păstra o anumită spontaneitate a traducerii." Singurul principiu, el începe prin a traduce sfârșitul: "Am o asemenea angoasă în fața morții, încât prefer să mă debarasez de sfârșit de la bun început", explică el. [...] El declară că a avut întotdeauna această "nevoie vitală de a se exila în limbile altora ".

Cărți, nimic altceva decât cărți. Aliniate pe rafturi. Stivuite pe podea. Îngrămădite pe cel mai mic loc de pe masă. Toate camerele sunt pline de cărți. Abia dacă e suficient spațiu pentru a te deplasa. Aici, în acest apartament burghez din arondismentul al 16-lea al Parisului, Pierre-Emmanuel Dauzat și-a instalat biroul. Aici lucrează în fața calculatorului său, între douăsprezece și paisprezece ore pe zi, citind, traducând și prefațând cărțile altora și scriindu-le pe ale sale. Seara, nu trebuie decât să traverseze strada pentru a se întoarce acasă. „Viața mea socială este redusă la minimum”, admite el.

La aproape 50 de ani, Pierre-Emmanuel Dauzat este unul dintre cei mai căutați traducători francezi.[...]

Poliglot? Pierre-Emmanuel Dauzat înlătură de la bun început acest calificativ. Nu vorbește niciuna dintre limbile din care traduce. „Nu pot spune două cuvinte nici măcar în engleză, certifică el. În afară de latină și greacă, nu am învățat niciodată nicio limbă străină. Am semnat majoritatea contractelor fără să știu câtuși de puțin limba din care urma să traduc. Este suficient ca un editor să mă convingă că o carte e interesantă pentru ca eu să accept provocarea. Nu vă puteți imagina în ce stare de tensiune mă aflu atunci când încep să lucrez la un text din care nu înțeleg nimic...”[...]

Metoda lui este mereu aceeași: alergic la gramatici, preferă să se „cufunde” în dicționare și cărți în ediții bilingve. În general, nu începe prin a citi lucrarea pe care trebuie să o traducă: „Este esențial pentru a păstra o formă de spontaneitate în traducere”. Ca unic principiu, începe prin a traduce sfârșitul: „Am o astfel de angoasă a morții încât prefer să scap de final încă de la început”, explică el. [...] Spune că a avut dintotdeauna această „nevoie vitală de a (se) exila în limba celorlalți”.

Cărți, cărți, nimic altceva. Înșiruite pe rafturi. Stivuite pe jos. Îngrămădite pe ultimul colț de masă. O abundență de cărți în toate încăperile. Abia mai este loc să faci un pas. Aici, în apartamentul din arondismentul 16 din Paris, și-a instalat biroul Pierre-Emmanuel Dauzat. Aici lucrează, în fața calculatorului, între doisprezece și paisprezece ore pe zi, citind, traducând și prefațând cărți scrise de alții ori scriind la ale sale. Seara doar traversează strada și e deja acasă. „Viața mea socială se reduce la minimum”, mărturisește acesta.

La cei aproape 50 de ani, Pierre-Emmanuel Dauzat este unul dintre cei mai solicitați traducători francezi. [...]

Poliglot? Fluturându-și dosul palmei, Pierre-Emmanuel Dauzat respinge calificativul. Nu vorbește niciuna din limbile din care traduce. „Chiar și în engleză, nu pot spune nici măcar două vorbe, afirmă acesta. În afară de greacă și latină, nu am învățat niciodată vreo limbă străină. Majoritatea contractelor le-am semnat fără să știu o boabă în limba din care urma să traduc. E de-ajuns ca un editor să mă convingă de valoarea unei cărți ca să accept provocarea. Nici nu vă puteți imagina tensiunea în care mă aflu când încep lucrul la un text din care nu înțeleg nimic...”[...]

Metoda lui de lucru e întotdeauna aceeași: având alergie la gramatici, preferă să se afunde în dicționare și cărți în ediție bilingvă. În general, nu citește înainte opera pe care trebuie să traducă: „Este indispensabil, pentru a păstra un anumit grad de spontaneitate în traducere.” Singurul lui principiu este că începe cu traducerea finalului: „Simt o asemenea angoasă a morții, încât prefer să scap de sfârșit chiar de la început”, explică acesta. [...] „Nevoia aceasta vitală de a se exila în limbile altora”, a resimțit-o dintotdeauna, mai spune el.

Doar cărți, nimic înafară de cărți. Așezate în rând pe rafturi. Îngrămădite pe podea. Înghesuite la toate colțurile mesei. Camerele laolaltă sunt doldora de cărți. Abia dacă este loc suficient să te miști. Tocmai aici, în acest apartament burghezesc din arondismentul 16 din Paris, Pierre-Emmanuel Dauzat și-a amplasat cabinetul. Lucrează aici, în fața propriului computer, câte douăsprezece - paisprezece ore pe zi, în timp ce citește, traduce și prefațează cărțile altora și le scrie pe ale sale. Seara, nu are decât să traverseze strada pentru a se întoarce acasă. “Nu am o viață socială activă”, mărturisește el.

Ajuns la vârsta de aproape 50 de ani, Pierre-Emmanuel Dauzat este unul dintre cei mai căutați traducători francezi[...].
Poliglot? Pierre-Emmanuel Dauzat respinge din start acest calificativ. El nu vorbește niciuna dintre limbile pe care le traduce. “Nu pot să spun două cuvinte nici măcar în engleză ", susține acesta. În afară de latină și greacă, nu am învățat vreodată o limbă străină. Mi-am semnat majoritatea contractelor fără să am habar de limba pe care urma să o traduc. Ca să accept provocarea, îmi este de ajuns ca un editor să mă convingă că o carte este interesantă. “Nici nu vă închipuți cât de încordat devin atunci când încep să lucrez asupra unui text în care nu înțeleg o iotă... ” [...]

Metoda sa de lucru este mereu aceeași: având alergie la manualele de gramatică, preferă să se "cufunde" în dicționare și cărți bilingve. De obicei, nu citește în prealabil lucrările pe care trebuie să le traducă: “Acest lucru este fundamental pentru ca traducerea să păstreze o oarecare spontaneitate”. Singura lui regulă este că pornește prin a traduce finalul: “Mi-e atât de frică de moarte încât prefer să scap de final de la bun început”, precizează acesta. [...]El spune că a simțit dintotdeauna această “necesitate vitală de a se exila în limba altora”.

Cărți și iar cărți. Aranjate pe rafturi. Orânduite pe jos. Îngrămădite într-un colțișor de masă. Fiece locușor e plin de cărți. De-abia dacă ai pe unde să pășești. Chiar aici, Pierre Emmanuel Dauzat și-a amenajat biroul, în apartamentul acesta de boier din arondismentul 16 al Parisului. Fix aici lucrează pe calculator 12 -14 ore pe zi, citind, traducând ori prefațând cărțile altora și scriindu-le pe ale sale. Când vine seara, doar trece strada și ajunge acasă. ,, Viața mea socială tinde spre zero ,, admite el.

La aproape 50 de ani ai săi, Pierre Emmanuel Dauzat este unul dintre cei mai bine cotați traducători.

Poliglot? Pierre-Emmanuel Dauzat nu prea crede că i se potrivește lui acest cuvânt. Nu vorbește niciuna dintre limbile pe care le traduce. ,, Chiar și în engleză, abia dacă zic două vorbe,, afirmă el cu toată sinceritatea. În afară de latină și greacă, nu am învățat niciodată vreo altă limbă străină. Majoritatea contractelor le-am semnat fără să știu câtuși de puțin limba pe care urma să o traduc. Pentru mine e suficient ca un editor să- mi vorbească cu destul interes și convingere despre o carte , și așa mă face să accept provocarea . Nici nu vă puteți închipui câtă tensiune e în mine atunci când mă apuc să lucrez cu un text din care nu pricep o iotă ...,,

El aplică constant aceeași metodă : nu-i plac ,,regulile gramaticale,,, așa că preferă să se „scufunde” în dicționare și cărți în ediție bilingvă. De cele mai multe ori, nu citește dinainte lucrarea pe care trebuie să o traducă: „ Cred că o traducere ar trebui să se bazeze în esență pe doza de spontaneitate ”. Respectă însă un principiu, așadar începe prin a traduce finalul cărții : „Mă tem așa tare de moarte, încât prefer să scap de la început de orice sfârșit”, explică el. [...] Așa cum declară el, a simțit dintotdeauna o ,, dorință existențială ,, de a fi ,, ca un refugiat ,, în limba celorlalți .

Cărți, numai cărți. Aranjate pe rafturi. Puse unele peste altele pe podea. Puse grămadă în cel mai îndepărtat colț al mesei. Sunt din plin. De-abia e loc să te miști. Aici, în acest apartament burghez din arondismentul 16 al Parisului, Pierre-Emmanuel Dauzat și-a instalat biroul. Aici lucrează el în fața calculatorului, doisprezece până la paisprezece ore pe zi, citind, traducând, prefațând cărțile altora și scriindu-le pe ale sale. Seara, trebuie doar să traverseze strada pentru a ajunge acasă. „Viața mea socială e redusă la minim”, recunoaște el.
Împlinind în curând 50 de ani, Pierre-Emmanuel Dauzat este unul dintre traducătorii francezi cei mai ceruți.[…]
Poliglot? Pierre-Emmanuel Dauzat neagă calificativul dând din mână. Nu vorbește niciuna din limbile din care traduce. „Nu pot spune două cuvinte nici măcar în engleză, confirmă el. În afară de latină și greacă, nu am învățat niciodată nicio limbă străină. Am semnat majoritatea contractelor mele fără să știu deloc limba din care urma să traduc. E îndeajuns ca un editor să mă convingă de interesul pentru o carte ca să accept să răspund la provocare. Nu vă puteți imagina cât de încordat sunt când mă apuc să lucrez cu un text din care nu înțeleg nimic...” […]
Metoda sa e mereu la fel : fiindcă nu îi plac gramaticile, el preferă să se „adâncească” în dicționare și ediții bilingve. De obicei, nu citește dinainte lucrarea pe care trebuie să o traducă: „E necesar pentru a păstra o formă de spontaneitate în traducere. ” Are un singur principiu, începe să traducă sfârșitul: „Am o oarecare angoasă a morții de a prefera să scap de final încă de la început”, explică el. […] Această „nevoie de a (se) exila în lumea lingvistică a altora” a resimțit-o dintotdeauna, spune el.

Cărți, nimic altceva decât cărți. Aliniate pe rafturi. Stivuite pe podea, îngrămădite pe fiecare colț al mesei. Toate camerele sunt pline de ele. Abia suficient spațiu pentru a se deplasa.Tocmai aici, în acest apartament burghez din arondismentul 16 al Parisului, Pierre-Emmanuel Dauzat și-a înființat biroul. Aici lucrează în fața computerului său, între douăsprezece și paisprezece ore pe zi, citind, traducând și prefațând cărțile altora și scriind pe ale lui. Seara, nu trebuie decât să traverseze strada pentru a merge acasă. „Viața mea socială este redusă la minimum”, recunoaște el.

La aproape 50 de ani, Pierre-Emmanuel Dauzat este unul dintre cei mai căutați traducători francezi.[...]

Poliglot? Pierre-Emmanuel Dauzat mătură cu dosul mâinii calificarea. Nu vorbește niciuna dintre limbile pe care le traduce. „Nici în engleză nu pot spune două cuvinte, asigură el. În afară de latină și greacă, nu am învățat niciodată nicio limbă străină. Majoritatea contractelor le-am semnat fără să știu cel puțin limba în care mergeam. a traduce.Este nevoie doar ca un editor să mă convingă de interesul unei cărți pentru ca eu să accept provocarea.Nu vă puteți imagina starea de tensiune în care mă aflu atunci când încep să lucrez la un text pe care nu-l înțeleg. .."[...]

Metoda lui este mereu aceeași: alergic la gramatici, preferă să se „cufunde” în dicționare și cărți în ediție bilingvă. În general, nu citește în prealabil lucrarea pe care trebuie să o traducă: „Este esențial să păstrăm o formă de spontaneitate în traducere”. Singur principiu, începe prin a traduce sfârșitul: „Am o astfel de angoasă a morții încât prefer să scap de la început de sfârșit”, explică el. [...] Această „nevoie vitală de (s’)exilat în limba celorlalți”, spune el să o testeze de totdeauna.

Cărți, doar cărți. Așezate pe rafturi, împilate pe podea și adunate în orice colț disponibil al mesei. Toate încăperile sunt pline cu ele, lăsând doar puțin spațiu pentru a te deplasa. Aici, în acest apartament burghez din arondismentul 16 din Paris, Pierre-Emmanuel Dauzat și-a amenajat biroul. Aici lucrează în fața calculatorului, timp de douăsprezece până la paisprezece ore pe zi, citind, traducând și scriind prefețe pentru cărțile altora și creându-și propriile cărți. Seara, trebuie doar să traverseze strada pentru a se întoarce acasă. "Viața mea socială este redusă la minimum", recunoaște el.

Apropiindu-se de vârsta de 50 de ani, Pierre-Emmanuel Dauzat este unul dintre cei mai căutați traducători francezi. [...]

Poliglot? Pierre-Emmanuel Dauzat respinge eticheta cu un gest al mâinii. El nu vorbește nicio dintre limbile pe care le traduce. "Chiar și în engleză, sunt incapabil să spun două cuvinte", afirmă el. "În afară de latină și greacă, nu am învățat niciodată nicio limbă străină. Cele mai multe dintre contractele mele au fost semnate fără să cunosc nicio limbă pe care urma să o traduc. Dacă un editor mă convinge de interesul unei cărți, accept provocarea. Nu îți poți imagina nivelul de tensiune pe care îl simt când încep să lucrez la un text pe care nu îl înțeleg deloc..." [...]

Metoda sa rămâne mereu aceeași: fiind alergic la gramatică, el preferă să se "imprăștie" în dicționare și cărți cu ediții bilingve. De obicei, nu citește în avans cartea pe care trebuie să o traducă: "Este esențial să păstrez o formă de spontaneitate în traducere." Singurul său principiu este să înceapă prin a traduce sfârșitul: "Am o asemenea anxietate legată de moarte, încât prefer să scap de sfârșit încă de la început", explică el. [...] Această "nevoie vitală de a se exila în limbajul altora", spune el că o simte dintotdeauna.