Era o casă veche, cu etaj şi mansardă, gata să cadă pe ea. Zidurile erau ştirbe, cărămizile se arătau obscene, tencuiala se topea văzând cu ochii. Nu-ş-cum dracu’ rezista şandramaua asta, m-inchipuiam că dacă trece vreun tramvai tropăind o dărâmă la primu’ ţignal. Dar tramvaiul nu mai trecea de 15 ani pe acolo. Căţaua Leşinată locuia la parterul clădirii – acum, după atâta timp am o oarecare indulgenţă faţă de ea, nu a căzut, nu a rănit pe nimeni, acolo doar alcoolul ucide – de fapt trăia într-un parter adâncit cu un metru sub pământ – eh, soarta ironică, îi obişnuia din vreme pe beţivi cu glodul – Căţaua asta era o bodegă dată naibii…
Era în preajma Crăciunului, afară era aşa şi aşa, încă se mai putea bea o ladă de bere fără să faci ţurţuri la naretă. Am pătruns în templul pierzaniei şi soarta mea a fost bătută în cuie. Înăuntru se ascultau chansonete franţuzeşti, aproape în surdină, oricum părea că toată lumea e de acord cu Edith care nu regretă nimic.
Erau circa 10 persoane înăuntru, douăzeci de ochi tulburi – aşa am crezut prima dată, mai târziu am aflat că mă înşelam cu aproape 3 – şi fiecare îşi vedea de treaba lui cu o migală sfântă. Nu vorbea nimeni, însă era o splendoare să-i vezi, ca la un semnal ridicau toţi paharele şi sorbeau două înghiţituri mici, după care le aşezau pe masă, se auzea un singur gâl şi un singur clap… şi totuşi exista o comunicare, o simţeam, plutea în aer.
Ştiam că e un moment solemn, însă mi se uscase al naibii gâtlejul, amiba mea din stomac cerea să fie stropită, stropită tot mai tare pe măsură ce creştea. Fără să mai aştept, m-am insinuat ca o vorbă dulce lângă bar, cu suficient tupeu şi ceva biştari să iau două beri, mie şi tovarăşului meu. Barmanul, un tip scund şi gras, cu barbă şi musteţi încărunţite, hâtru la muie şi cu un defect la ochiu’ drept, o pată albă, mi-a făcut semn să tac.
„Stimaţi comesenii mei! E aproape sărbătorile Crăciunului, aţ’ muncit cu drag anu’ ăsta, fiecare cum aţ’ putut, şi la noi ca la orce firmă de respect dăm prima. Uite tenc’şoru ăsta dă cocardei e pentru voi, treceţi pe la bar la nea Gelu să vă facă porţie. Io nu poci sta că am de produs, da’ sărbăutori fericite!” | Era una casa vieja, con planta y ático, a punto de caer en ella. Las paredes estaban sin dientes, parecía ladrillos sucios, yeso visiblemente derretido. -Yo no soy como resistir mierda şandramaua esto, me imaginé que si va cualquier tranvía golpeando un primer grito colapsar en ella. Pero parada de tranvía a 15 años pasaban. CATA desmayarse vivía en la planta baja - Ahora, después de tanto tiempo tengo un poco de indulgencia hacia ella, no se cayó, no hace daño a nadie, no mata sólo alcohol - de hecho, él vivía en una planta baja, un metro más profundo en el suelo - eh , el destino irónico, él utilizó los borrachos tiempo con barro - era un infierno Cata bodega ... Era alrededor de la Navidad, excepto que era así y así todavía podría beber una caja de cerveza sin hacer carámbanos en Naret. Entramos en el templo de la perdición y mi destino estaba escrito en piedra. Chansonettes franceses Dentro escuchado casi apagados, sin embargo todo el mundo parecía estar de acuerdo con Edith que no se arrepiente de nada. Había cerca de 10 personas en el interior, veinte ojos con problemas - así que pensé la primera vez después me enteré de que estaba equivocado en cerca de 3 - y cada uno a su propio negocio con un cuidado santo. Nadie hablaba, pero era un esplendor a verlos como un signo levantó todas las gafas y se bebió dos sorbos, luego colocarlos en la mesa, oyó una chica sola y un solo aplauso ... y sin embargo hay una comunicación, un sentido, estaba en el aire. Sabía que era un momento solemne, pero mi garganta estaba seca como el infierno, mi ameba estómago requerida para ser rociado, pulverizado más fuerte a medida que crecía. Sin esperar, insinué que una palabra dulce al lado del bar con las suficientes agallas y algo de dinero para conseguir dos cervezas, yo y mi compañero. El camarero, un hombre bajo, gordo, con barba y musteţi gris, mamada ingenioso y un defecto en Ochiu 'como una mancha blanca, saludó con la mano me silenciosa. "Queridos compatriotas mis invitados! Es casi vacaciones de Navidad, en 'trabajado con arrastrar el próximo año que cada uno de esos a' pudo, y para nosotros como nosotros respetamos firma orce primero. Mira insignias tenc'şoru que le dan a usted, vaya a la barra para que se nea porción Gelu. Yo no estoy lisiado producto Io, sí sărbăutori feliz! " |