ProZ.com translation contests »
2014 annual ProZ.com translation contest: "Celebrations" » German to Romanian » Entry by Helga Kugler


Source text in German

Translation by Helga Kugler (#16243)

Am andern Tag war die Hochzeit. Während der Trauung hörte man die Braut weinen, es schien, als ahne sie ihr trauriges Schicksal voraus, während der Bräutigam, Herr Peter Salomon Curius, selbstbewußt und höhnisch lächelnd um sich blickte. Die Sache war die, daß es kein Geschöpf auf Gottes Erdboden gab, dem er sich nicht überlegen gefühlt hätte.

Als das Hochzeitsmahl zu Ende war, wurde Engelhart mit den andern Kindern ins Freie geschickt. Es war ein lieblicher Garten hinter dem Haus, voll Apfel- und Kirschenbäumen. In dem dumpfen Trieb aufzufallen, sonderte sich Engelhart von der Gesellschaft ab und schritt in einer den Erwachsenen abgelauschten Gangart in der Tiefe des Gartens hin und her. Was ihm unbewußt dabei vorgeschwebt hatte, geschah; die jüngste Cousine folgte ihm, stellte sich ihm gegenüber und blitzte ihn mit dunkeln Augen schweigend an. Nach einer Weile fragte Engelhart um ihren Namen, den er wohl schon einige Male gehört, aber nicht eigentlich begriffen hatte. Sie hieß Esmeralda, nach der Frau des Onkels Michael in Wien, und man rief sie Esmee. Dieser Umstand erweckte von neuem Engelharts prickelnde Eifersucht, und er fing an, prahlerische Reden zu führen. Der Lügengeist kam über ihn, zum Schluß stand er seinem wahnvollen Gerede machtlos gegenüber, und Esmee, die ihn verwundert angestarrt hatte, lief spöttisch lachend davon.

Um diese Zeit faßten seine Eltern den Beschluß, ihn, obwohl er zum pflichtmäßigen Schulbesuch noch ein Jahr Zeit hatte, in eine Vorbereitungsklasse zu schicken, die ein alter Lehrer namens Herschkamm leitete. Herr Ratgeber, der große Stücke auf Engelharts Begabung hielt und große Erwartungen von seiner Zukunft hegte, war ungeduldig, ihn in den Kreis des Lebens eintreten, von der Quelle des Wissens trinken zu sehen. Er dachte an seine eigne entbehrungs- und mühevolle Jugend. Noch in den ersten Jahren seiner Ehe liebte er gehaltvolle Gespräche und gute Bücher und bewahrte eine schwärmerische Achtung für alles, was ihm geistig versagt und durch äußerliche Umstände vorenthalten blieb.
A doua zi a fost nunta. În timpul ceremoniei, mireasa a fost auzită plângând, părea că şi-ar fi presimţit trista soartă, în timp ce mirele, domnul Peter Salomon Curius, privea în jur încrezător în sine şi zâmbind dispreţuitor. Problema era că, pe pământul lui Dumnezeu nu exista nicio fiinţă faţă de care să nu se fi simţit superior.

După ce ospăţul de nuntă luă sfârşit, Engelhart şi cu ceilalţi copii au fost trimişi la aer. Era o grădină drăguţă în spatele casei, plină de meri şi cireşi. Pentru a se face remarcat în tumultul searbăd, Engelhart se îndepărtă de petrecere, păşind încoace şi încolo în fundul grădinii, cu un mers pe care îl deprinsese trăgând cu urechea la adulţi. Ceea ce îşi imaginase el inconştient, se şi întâmplă: cea mai mică dintre verişoare îl urmă, se puse în faţa lui şi-l străfulgeră din ochii negri, tăcând. După o vreme, Engelhart o întrebă de nume, pe care îl auzise, probabil, de câteva ori, dar nu îl înţelesese cu adevărat. O chema Esmeralda, după nevasta unchiului Michael din Viena, şi i se zicea Esmee. Acest fapt a stârnit din nou furnicăturile geloziei în Engelhart, determinându-l să înceapă să ţină discursuri laudăroase. Îl cuprinse spiritul minciunii şi, în cele din urmă rămase neputincios faţă de vorbăria lui delirantă, iar Esmee care îl fixase uimită, fugi zâmbind batjocoritor.

În acest timp, cu toate că mai avea un an până la vârsta obligatorie pentru a merge la şcoală, părinţii lui luară hotărârea de a-l trimite în clasa pregătitoare, condusă de un învăţător înaintat în vârstă, care se numea Herschkamm. Domnul Ratgeber, care credea în talentul lui Engelhart, având mari aşteptări legate de viitorul lui, era nerăbdător să-l vadă intrând în cercul vieţii şi, bând din izvorul cunoaşterii. Se gândea la propria-i tinereţe plină de lipsuri şi de greutăţi. Deja din primii ani de căsnicie adora
conversaţiile profunde care abordau teme de însemnătate şi cărţile bune, şi păstra un respect exaltat faţă de tot ce nu avusese parte pe plan intelectual sau îi fusese refuzat din cauza circumstanţelor externe.


Discuss this entry