- «Aspiramos a ser lo que auténticamente somos, pero a medida que creemos lograrlo, nos invade el hartazgo de lo que realmente somos».
- «Los únicos brazos entre los cuales nos resignaríamos a pasar la vida son los brazos de las Venus que han perdido los brazos».
- «Una luz sin fuerza para llegar al suelo ribetea con tiza las molduras y las aristas de las casas, que tienen facha de haber dormido mal, y obliga a salir de entre sus sábanas a las nubes desnudas, que se envuelven en gasas amarillentas y verdosas y se ciñen, por último, una túnica blanca».
- «Jamás existirán caballos capaces de tirar un par de patadas que violenten, más rotundamente, las leyes de la perspectiva y posean, al mismo tiempo, un concepto más equilibrado de la composición, que el par de patadas que tiran los heroicos percherones de Paolo Uccello».
- «Nada ansío de nada, mientras dura el instante de eternidad que es todo, cuando no quiero nada».
- «Aunque se alteren todas nuestras concepciones sobre la Vida y la Muerte, ha llegado el momento de denunciar la enorme superchería de las "Meninas" que —siendo las propias "Meninas" de carne y hueso— colgaron un letrerito donde se lee Velázquez, para que nadie descubriera el auténtico y secular milagro de su inmortalidad».
- «La disección de los ojos de Monet hubiera demostrado que Monet poseía ojos de mosca; ojos forzados por innumerables ojitos que distinguen con nitidez los más sutiles matices de un color pero que, siendo ojos autónomos, perciben esos matices independientemente, sin alcanzar una visión sintética de conjunto».
- «El cúmulo de atorrantismo y de burdel, de uso y abuso de limpiabotas, de sensiblería engominada, de ojo en compota, de rebote y de tristeza sin razón —allí está la pampa... más allá del indio... la quena... el tamboril— que se espereza y canta en los acordes del tango que improvisa cualquier lunfardo».
- «Los cubistas salvaron a la pintura de las corrientes de aire, de los rayos de sol que amenazaban derretirla pero —al cerrar herméticamente las ventanas, que los impresionistas habían abierto en un exceso de entusiasmo— le suministraron tal cúmulo de recetas, una cantidad tan grande de ventosas que poco faltó para que la asfixiaran y la dejasen descarnada, como un esqueleto».
- «Los bustos romanos serían incapaces de pensar si el tiempo no les hubiera destrozado la nariz». | Aspirăm să fim ceea ce in mod autentic suntem, dar pe măsură ce credem că am obținut acest lucru, ne copleșește plictiseala de ceea ce în realitate suntem.
Unicele brațe între care ne-am resemna să ne petrecem viața sunt brațele lui Venus care de fapt și-a pierdut brațele.
O lumină fără forța necesară pentru a ajunge la pământ îngrădește cu cretă ramele și muchiile caselor, care au fațada de a fi dormit rău și obligă să iasă dintre așternuturile lor nori dezgoliți, care se înfășoară în pânze îngălbenite și verzui și încing, în final, o tunică albă.
Niciodată nu vor exista armăsari capabili să dea câteva lovituri care violează, mai rotund, legile din perspectivă și să posede, în același timp, o părere mai echilibrată a compoziției, ca și acele câteva lovituri pe care le dau eroicii perceroni ai lui Paolo Uccello.
Nimic nu râvnesc degeaba(pentru nimic), atâta timp cât durează clipa de eternitate care este totul, atunci când nu doresc nimic.
Chiar dacă se distrug toate concepțiile noastre asupra Vieții și Morții, a sosit momentul să denunțăm enorma înșelăciune a "Meninelor" care - fiind chiar însuși "Meninele" de carne și oase- au agățat o tăbliță unde citim Velazquez, pentru ca nimeni să poată descoperii autenticul și secularul miracol a imortalității sale.
Disecționarea ochilor lui Monet ar fi demonstrat că Monet avea ochi de muscă; ochi forțați de nenumărați ochișori care disting cu precizie cele mai subtile nuanțe ale unei culori dar care, fiind niște ochi autonomi, percep aceste nuanțe, fără să atingă o viziune sintetică de ansamblu.
Cumulul de atorentism și de bordel, uzul și abuzul curățătorilor de pantofi, de sensibilitate lingușitoare, a ochilor umezi, a ricoșării și a triteții fără motiv- aici este pampasul.... dincolo de indian ....de quena... de toboșarul- care se umple de speranță și cântă acordurile unui tango ce poate fi improvizat de către orice argou.
Cubiștii au salvat pictura de curentul de aer, de razele de soare care amenințau să o topească dar- închizând ermetic ferestrele, pe care impresioniștii le-au deschis într-un exces de entuziasm - le-au administrat un astfel cumul de rețete, o cantitate așa de mare de ventuze că puțin a lipsit ca să-l asfixieze și să-l lase descarnat, ca pe un schelet.
Busturile romane ar fi incapabile să se gândescă dacă timpul nu le-ar fi distrus nasurile. |